Secretariat | 17 04 2014
Delegația României a fost reprezentată, de către două entități: PDPR și ANDR. Din partea PDPR au participat Președintele acestui for, Gabriel Pintilie și vicepreședinții Ion Sandu, Lucica Vizitiu și Dan Rusu, iar din partea ANDR a fost prezentă dna Maria Bumbaru.
La lucrările acestei adunări generale au participat, printre altele, delegații din Austria, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Slovenia, Spania și Ucraina.
În preambul, au fost supuse aprobării plenului cele două noi propuneri de aderare ale unei asociații din Ucraina și România (PDPR).
Ambele candidaturi au trecut de votul plenului fără probleme.
Președintele PDPR a susținut o alocuțiune în cadrul căreia a făcut o scurtă trecere în revistă a PDPR, a viziunii acestui for și a motivului pentru care a solicitat primirea în IKD.Delegația României, chiar dacă a fost reprezentată de cele două entități menționate anterior, a fost percepută unitar, grație parteneriatului încheiat între cele două structuri din România.
Profitând de această ocazie, președintele PDPR a înmânat trei plachete jubiliare, din partea PDPR, dintre care două Secretarului General al IKD, d.lui Tony Immosi și una reprezentantului țării gazdă, d.lui Jean-Emmanuel Derny, Președintele Sindicatului Național al Detectivilor Particulari din Franța.
Având în vedere noua poziție a PDPR, așteptăm din partea dumneavoastră opinii, sugestii și inițiative referitoare la posibilitățile de analiză, îmbunătățire și promovare a acestei frumoase profesii liberale.